VIDEO Reacții internaționale la decizia lui Trump: ”Make our planet great again”

Președintele Franței, Emmanuel Macron, Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, Cancelarul german, Angela Merkel, dar și Premierul Canadei, Justin Trudeau, au reacționat imediat după decizia  Președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, de a retrage SUA din acordul climatic semnat în 2015 la Paris.

Angela Merkel și Emanuel Marcon pentru Acordul climatic
Uniunea Europeană apăra Acordul climatic de la Paris. Sursă foto: Facebook

Emmanuel Macron a parafrazat în discursul său sloganul lui Trump din timpul campanie electrorale – ”Make America greate again!” (Facem America măreaţă din nou – n.r.). Președintele Franței a declarat că respectă decizia lui Trump, dar o consideră o ”greșeală”.

Oriunde am trăi, oriunde am fi, împărtășim aceleași responsabilități. Faceți planeta noastră măreață din nou (Make our planet greate again- n.r.)”, a spus Macron.

Jean-Claude Juncker: ”Nu merge așa!”

Într-un discurs susținut cu câteva ore înaintea anunțului făcut de Donalt Trump, Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat că dacă, în următoarele ore sau zile, Președintele american spune că vrea să se retragă din Acordul de la Paris, datorie Europei este să spună: ”Nu merge așa!”.

Nu este vorba doar despre viitorul omenirii în Europa. Mai presus de toate este vorba despre viitorul oamenilor de pretutindeni. 83 de țări sunt expuse riscului de a dispărea de pe hartă deoarece nivelul mării crește, dacă nu suntem hotărâți să inițiem lupta împotriva schimbărilor climatice”, a spus Juncker.

Angela Merkel s-a declarat dezamăgită de deciziei lui Donald Trump de a renunța la Acordul climatul de la Paris și a răspuns că va continua eforturile de combatere a încălzirii globale.

Purtătorul său de cuvânt a scris pe Twitter, Angela Merkel a fost ”dezamăgită de decizia Președintelui Trump”.

Acum, mai mult ca niciodată, vom lucra pentru politicile climatice globale care salvează planeta noastră”, se arată în textul postat.

Și Premierul Canadei, Justin Trudeau, s-a arătat critic la adresa administrației Trump.

Suntem profund dezamăgiți de faptul că guvernul federal al Statelor Unite a decis să se retragă din acordul de la Paris. Canada este neclintită în angajamentul său de a combate schimbările climatice și de a susține o creștere economică curată”, a scris, pe pagina sa de Facebook, Trudeau.

Nu este vorba doar de marile oportunități economice de creștere curată și de necesitatea de a aborda amenințările presante ale schimbărilor climatice. Este vorba de o dorință ambițioasă și neclintită de a lăsa o planetă mai curată, mai sănătoasă și mai durabilă pentru copiii noștri și pentru generațiile viitoare”, a mai spus Premierul canadian.

În cadrul unei conferințe organizate pe 1 iunie la Casa Albă, Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a anunțat că a decis să retragă SUA din acordul climatic semnat în 2015 la Paris.

Președintele SUA susține că acordul climatic este în dezavantajul economiei țării pe care o conduce. Estimează că restricțiile impuse ar fi cauzat pierderea a 2.7 milioane de slujbe până în 2025.

Promite că noile condiții pe care le va negocia vor permite dezvoltarea industriei „cărbunelui curat”. Totodată, susține că SUA va rămâne lider în ceea ce privește protejarea mediului și că va avea „cel mai curat mediu, aer, apă”.

Totodată, a criticat și faptul că, unor țări precum China și India, acordul climatic le permite să își crească emisiile de gaze cu efect de seră.

E oficial. Donald Trump retrage SUA din acordul climatic

spot_img

Ultimele știri