VIDEO Sat rămas fără apă din cauza unei mine de cărbune

Fântânile din Lupoaia, județul Gorj au secat pe măsură ce cariera s-a apropiat de sat, iar locuitorii primesc apă pompată din mină de două ori pe zi. Complexul Energetic Oltenia intenționează să extindă cariera, însă acordul de mediu a fost suspendat în urma unei acțiuni în instanță.

După ce ultima fântână din sat a secat, localnicii au început să primească apă cu program: dimineața de la 9 la 11 și după-amiaza de la 16 la 18. Un orar de distribuție a apei foarte restrictiv, care nici măcar nu este respectat întotdeauna. Locuitorii sunt astfel puși în situația în care trebuie să-și facă din timp provizii cu necesarul consumului zilnic. În ciuda nenumăratelor solicitări adresate autorităților de a modifica programul, astfel încât să poată beneficia și cei care nu sunt acasă în intervalul de timp stabilit, nimic nu s-a schimbat. Mai mult, în urma unei avarii, alimentarea a fost oprită complet anul trecut timp de trei săptămâni în perioada sărbătorilor de iarnă.

Cariera Lupoaia este una din cele opt pe care Complexul Energetic Oltenia plănuiește să le extindă. Procedura legală prevede realizarea unei analize temeinice a impactului asupra mediului și sănătății populației, dar Acordul emis de Agenția pentru Protecția Mediului Gorj realizează doar o evaluare superficială și este bazat pe studii învechite. Acest fapt a fost semnalat în instanță de Asociația Bankwatch, iar Tribunalul București a suspendat acordul de mediu care permitea extinderea carierei. Până la o decizie definitivă a instanței cu privire la anularea acordului de mediu, CEO nu poate efectua nici un fel de lucrări în perimetrul aferent extinderii.

Mineritul de suprafață, ca orice activitate extractivă, are un impact semnificativ asupra mediului. Pe lânga poluarea fonica, a aerului, a solului, prin excavarea sedimentelor la zeci de metri adâncime se ajunge adesea la distrugerea pânzei freatice și la înlăturarea surselor de apă potabilă pentru comunitățile din jur. Cazul comunității din Lupoaia nu este unul singular. Și localnicii din satul Roșia de Jiu, Gorj, se confruntă cu aceleași condiții precare de trai: lipsa apei, poluarea fonică și aerul irespirabil.

spot_img

Ultimele știri