Vodafone își asumă un nou angajament: nivel net zero al emisiilor de dioxid de carbon până în 2040

Grupul Vodafone și-a asumat astăzi angajamentul de a reduce la net zero emisiile de carbon ale companiei la nivel global până în 2040. De asemenea, obiectivele anterioare ale companiei privind limitarea emisiilor de carbon până în 2030 au fost aprobate de către inițiativa Science Based Targets (SBTi), acestea fiind conforme cu reducerile necesare pentru a mentine încălzirea globală la limita de 1,5 grade Celsius, cel mai ambițios obiectiv al Acordului de la Paris.

Inițiativa Science Based Targets (SBTi) este o colaborare între CDP, United Nations Global Compact, World Resources Institute (WRI) și World Wide Fund for Nature (WWF). SBTi definește și promovează cele mai bune practici în formularea unor ținte de mediu bazate pe știință (“science based targets”) și evaluează independent obiectivele asumate de companii, în funcție de cele mai recente studii de Climatologie (Climate Science).

Până în 2030, Vodafone va elimina toate emisiile de gaze cu efect de seră provenite din activitățile proprii și din energia cumpărată și consumată (emisii din Domeniile 1 și 2). Vodafone și-a asumat, de asemenea, reducerea la jumătate a emisiilor de carbon provenite din surse indirecte (emisii din Domeniul 3), inclusiv în societățile mixte, toate achizițiile lanțului de aprovizionare, utilizarea produselor vândute și călătoriile în scopuri profesionale.

Vodafone va elimina în întregime emisiile de carbon provenite din surse indirecte până în 2040, devansând cu 10 ani ambiția inițială a companiei, aceea de a obține o amprentă de carbon “net zero” până în 2050.

Nick Read, CEO Vodafone Group, a afirmat: “Vodafone crede în puterea exemplului, așa că astăzi ne-am asumat o amprentă de carbon net zero până în 2040. În plus, inițiativa Science Based Targets a confirmat faptul că obiectivele noastre pentru 2030 privind reducerea emisiilor de carbon corespund celui mai ambițios proiect al Acordului de la Paris. Suntem hotărâți să ne reducem amprenta de carbon prin eficientizarea consumului de energie, utilizarea de energie din surse regenerabile, reducerea deșeurilor de rețea și introducerea de noi criterii de mediu pentru selectarea furnizorilor. De asemenea, Vodafone își va ajuta clienții în limitarea propriilor amprente de carbon prin serviciile pe care le oferim, inclusiv cu soluțiile Internet of Things.”

Vodafone România continuă să se alinieze demersurilor Vodafone Group pentru a contribui la protejarea mediului înconjurător urmând o serie de strategii, precum: implementarea unor tehnologii de răcire avansate în principalele centre cu servere de date, achiziționarea de 100% energie verde pentru operațiunile proprii, reutilizarea, vânzarea sau reciclarea a 100% din echipamentele de rețea.

De asemenea, Vodafone spune că ia măsuri importante pentru a limita impactul companiei asupra planetei prin reducerea emisiilor de gazele cu efect de seră cu 50% până în 2025, prin achiziția de 100% energie electrică din surse regenerabile până în 2025 pentru operațiunile sale și prin reutilizarea, vânzarea sau reciclarea a 100% din echipamentele noastre de rețea care devin redundante.

Citeşte şi:

Raport: În ultimii zece ani, aerul s-a îmbunătățit semnificativ în Europa
Ce prevede Strategia UE pentru energia din surse regenerabile offshore
spot_img

Ultimele știri