Volkswagen investeşte 2,6 miliarde de dolari într-un startup al Ford din domeniul vehiculelor autonome şi electrice

Volkswagen Group investește 2,6 miliarde de dolari în capital și active în Argo AI, un startup creat de Ford în domeniul vehiculelor autonome şi electrice.

Tranzacția face parte dintr-o alianță mai largă dintre VW Group și Ford, care acoperă autovehicule și vehicule electrice.

Argo face parte din Ford Autonomous Vehicles LLC, subsidiara creată în 2018 de Ford, care va investi patru miliarde de dolari până în 2023. De asemenea, compania americană caută investitori pentru a investi în Argo, din cauza costurilor ridicate ale dezvoltării tehnologiei pentru vehiculelor autonome.

Cei doi producători auto vor să-şi combine forţele în domeniul vehiculelor comerciale şi camionetelor începând din 2022 şi să dezvolte în comun vehiculelor electrice şi autonome, o decizie prin care s-ar putea economisi miliarde de dolari.

Acordul este o validare a tehnologiei dezvoltată de Argo și, prin adăugarea unui alt client, startupul se diversifică și câștigă independență față de Ford, primul său investitor și client. Argo este încă o companie privată în care VW și Ford deţin participaţii.

„Argo este oficial o companie de platforme tehnologice”, a declarat directorul și co-fondatorul companiei Argo, Bryan Salesky, într-o conferință de presă la New York.

VW s.a angajat să aducă la capitalul startup-ului un miliard de dolari și, de asemenea, va achiziționa acțiuni Argo AI de la Ford pentru 500 de milioane de dolari pe parcursul a trei ani. Ford va investi restul de 600 de milioane de dolari din angajamentul său de 1 miliard de dolari anunțat anterior în Argo AI.

Argo AI dezvoltă sistemul virtual de conducere și hărțile de înaltă definiție destinate autovehiculelor Ford. Acum, asta se extinde către VW.

Volkswagen şi Ford sunt deja parte a unui joint-venture, denumit IONITY, din care mai fac parte rivalii BMW şi Daimler, pentru a dezvolta o reţea de staţii de încărcare ultra-rapide în Europa. De asemenea, Ford a creat anul trecut o divizie separată, cu o valoare de patru miliarde de dolari, care să regrupeze operaţiunile sale din domeniul vehiculelor autonome şi, totodată, a demarat căutarea de investitori externi pentru această divizie.

Directorii celor două companii au vorbit recent despre potenţialele economii de costuri în urma adâncirii alianţei, iar oficialii VW au discutat despre posibilitatea de a-şi produce vehiculele la fabricile Ford, în timp ce producătorul auto american ar putea folosi platforma pentru vehicule electrice a grupului german.

Ford are ca obiectiv să cheltuiască 11 miliarde de dolari pentru a dezvolta vehicule electrice în perioada 2015- 2022. De asemenea, va cheltui 800 de milioane de dolari pentru tehnologia necesară maşinilor fără şofer.

Şi Volkswagen are ca obiectiv investiţii de 150 miliarde de dolari în următorii cinci ani pentru a dezvolta vehicule electrice şi maşini fără şofer.

spot_img

Ultimele știri