Mie imi place gunoiul meu. Ma simt cumva atasat de el. In primul rand, il stiu de cand era ambalaj, leguma, hartie de impachetat, pachet, sticla, cutie. L-am ales pentru ca arata bine, l-am tinut in mana, l-am admirat, am baut si am mancat din el. O parte din gunoiul meu a stat, pentru zile sau luni bune, sub diverse forme in casa mea. Si nu oriunde – in bucatarie sau in camara.
Acum nu-mi mai trebuie, nu mai are continut sau continutul nu-mi mai place. Cum sa-l arunc? Ce om as fi, mai ales ca stiu ca va ajunge intr-o groapa murdara la marginea Capitalei. Nu, m-am hotarat! Il duc la Viena. La Viena, gunoiul meu va avea parte de un tratament asa cum se cuvine. 45% va fi atent selectat si apoi trimis la reciclat. Imi voi revedea gunoiul, mai tarziu, intr-un nou ambalaj. Restul va ajunge intr-o fabrica de incinerare. Acolo va fi transformat in energie termica sau electrica.
Gunoiul meu va aduce confort in casele si in companiile vieneze conectate la sistemul public de incalzire. Nu-i asa ca ar fi frumos din partea mea? Dar Viena e departe si nici nu cred ca pot urca cu punga mea de gunoi in avion. Trebuie sa va spun ca gunoiul meu are un singur defect: din cand in cand cam miroase. Ce sa-i fac, asa e el, un imputit. Dar poate ma ajuta domnul primar Videanu. Poate ca va pleca vreodata in vizita la primaria din Viena si va reusi sa inteleaga cum izbuteste primarul austriac sa refoloseasca un milion de tone de gunoi anual. Adica tot gunoiul produs.
Sa-i spuna si dumnealui austriecii cum poate fi reciclat 45% din gunoiul menajer si cum Viena va deveni anul viitor prima capitala europeana care nu va mai avea nevoie de gropi de gunoi. Eu sper sa-i spuna cum in atributiile primariei intra si gunoiul, si energia termica, cum functioneaza subventiile si preturile fixe la energia termica produsa. Si, sa nu uit, sa-i intrebe domnul primar Videanu cum de nu se supara vienezii ca au o ditamai fabrica de incinerare in mijlocul capitalei? Ca doar nu or fi cu totii lipsiti de simtul olfactiv? Sau poate nu o fi asta explicatia.
