Studiu Yale: 72% dintre americani sunt foarte îngrijorați de încălzirea globală

in Schimbări Climatice 18 February 2019 45 Views

Potrivit unui studiu recent realizat de universitățile Yale și George Mason, 72% dintre americani se declară foarte îngrijorați de încălzirea globală, în creștere de la 63%, în martie 2015. Totuși, un alt studiu făcut de Reuters a arătat că 43% dintre persoanele din SUA nu cred că aceste schimbări sunt cauzate de activitățile omului.

ariditate secetă încălzire globală

În decembrie 2018, oamenii de știință de la universitățile Yale și George Mason au intervievat 1.114 persoane din Statele Unite. Rezultatele analizei arată că șapte din zece americani, adică 73% din cei chestionați, cred că încălzirea globală chiar are loc. Acest grup a înregistrat o creștere, de la 63% în martie, 2018. În același timp, 14% dintre americani nu cred că încălzirea globală chiar se întâmplă.

Și cei care sunt „extrem” și „foarte” siguri că încălzirea globală e ceva real sunt în creștere, de la 37%, în martie 2015, la 51% în prezent, înregistrând cea mai mare creștere de la începutul studiului, în 2008.

69% dintre americani sunt „cumva îngrijorați” și 29% sunt „foarte îngrijorați” de încălzirea globală, din nou, cel mai mare scor înregistrat în cadrul studiului.

69% dintre respondenți se declară „interesați” de subiectul încălzirii globale. Dintre aceștia, 53% se simt „dezgustați” și/sau „neputincioși” (51%). Mai mult de jumătate, 48%, se simt „utili”. 14% cred că este deja prea târziu pentru a face ceva pentru a rezolva problema.

Aproape jumătate (46%) dintre americanii chestionați de oamenii de știință au experimentat personal efectele încălzirii globale, o creștere cu 15 procente față de martie 2015.

piatraonline.ro

În jur de șase din zece americani (62%) înțeleg că încălzirea globală este efectul activităților omului, în timp ce o persoană din patru (23%) crede că aceasta se datorează schimbărilor naturale în mediul înconjurător.

Spre comparație, în perioada 29 noiembrie – 10 decembrie, Reuters a desfășurat un sondaj referitor la părerea americanilor față de schimbările climatice. Din 4.660 de respondenți, 57% văd activitățile oamenilor, precum arderea combustibililor fosili, ca fiind cauza principală a schimbărilor climatice. Însă un procent de 43 încă nu sunt siguri de această cauză sau cred că schimbările s-au întâmplat în mod natural.

Președintele Donald Trump, care a stagnat protejarea mediului de către Statele Unite, dar a sprijinit combustibilii fosili, a respins raportul propriului său guvern, spunând: „Nu cred așa ceva”, făcând referire la efectele activității omului asupra mediului.

Comentarii

comentarii