Zăpada din Antarctica este pe alocuri verde din cauza înfloririi algelor marine

În întinderile de alb ale Antarcticii au apărut și pete cu zăpadă verde. Nuanța este dată de înflorirea algelor marine, un fenomen rezultat în urma schimbărilor climatice. Algele pot capta dioxid de carbon, deși cantități mici.

Prezenţa algelor în Antarctica a fost remarcată pentru primele dăți în expediții din anii 1950 și 1960, însă nu se cunoştea cu exactitate întreaga amploare a fenomenului. Recent, folosind datele colectate pe o perioadă de doi ani de satelitul Sentinel 2 al Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), combinate cu cele obţinute în urma observaţiilor la sol, cercetătorii de la Universitatea Cambridge şi British Antarctic Survey au creat prima hartă a înfloririi algelor pe coasta Peninsulei Antarctice.

„Avem acum o referinţă în ceea ce priveşte locul în care se găseşte înflorirea algelor şi putem vedea dacă multiplicarea acestora va spori în viitor aşa cum sugerează estimările”, a declarat Matt Davey, cercetător la Facultatea de Ştiinţe ale Plantelor din cadrul Universităţii Cambridge, pentru Reuters.

Temperaturile în creştere cauzate de schimbările climatice contribuie la formarea şi răspândirea aşa numitei „zăpezi verzi”, care a devenit atât de des întâlnită în anumite locuri, încât este vizibilă chiar şi din spaţiu, potrivit unui nou studiu publicat miercuri.

Muşchii şi lichenii sunt consideraţi organismele fotosintetice dominante în Antarctica, dar potrivit noii cartografieri, au fost descoperite 1.679 de zone separate de înflorire care sunt o componentă cheie în ceea ce priveşte abilitatea continentului de a capta dioxid de carbon din atmosferă.

„Înflorirea algelor în Antarctica este echivalentul absorbirii unei cantităţi de carbon corespunzătoare a 875.000 de drumuri pe distanţe medii în maşini alimentate cu benzină în Marea Britanie”, a spus Davey. „Pare o cantitate foarte mare, dar, în ceea ce priveşte bugetul emisiilor de carbon la nivel mondial, este nesemnificativ”.

„Absoarbe dioxid de carbon din atmosferă, dar nu va face nicio diferenţă semnificativă în ceea ce priveşte cantitatea de dioxid de carbon care ajunge în atmosferă în acest moment”, a precizat acelaşi expert.

Cercetătorii au mai descoperit pe teritoriul Antarcticii și alge roşii şi portocalii. Aceștia intenţionează să desfăşoare studii similare, pe viitor.

spot_img

Ultimele știri